Patronul rulotei fast-food „Duba cu mâncare”, Sorin Stanca, a declarat, corespondentului Mediafax, că a fost inspirat de incidentele petrecute în timpul protestului din data de 10 august, din Piața Victoriei din București, a denumit două sortimente de burgeri „Jandarm” și „Jandarmerița picantă”.
Burgerii au fost comercializați sub această denumire pentru prima dată în cadrul unui festival de bere artizanală, organizat la Timișoara în urmă cu câteva zile, și s-au vândut imediat. În acest sfârșit de săptămână, burgerii cu denumiri inedite, care au devenit virali pe rețelele de socializare, sunt comercializați din rulota fast-food în cadrul unui alt festival din vestul țării, organizat la Arad.
„Burger jandarm (îți dau lacrimile). Carne vită bătută cu pulanul, ceapă, sos picanto-lacrimogen, roșii, salată, bacon, ou, cedar, cartofi prăjiți, sos barbeque”, așa este prezentat burgerul „Jandarm” de către reprezentanții rulotei fast-food. De asemenea, „Jandarmerița picantă” cu piept de pui conține „sos, salsa, bulete brânză, roșii, ceapă, salată”.
„Pe perioada festivalului de bere artizanală din Timișoara am venit cu o ofertă specială, ținând cont de situația din țară, un burger pe care l-am numit Jandarm picant, am vrut să fie un burger iute, să-ți dea lacrimile. Cererea a fost foarte mare, s-a pus lumea la coadă și la un moment dat am rămas fără carne de vită. Atunci am inventat burgerul „Jandarmerița picantă”, cu piept de pui, care s-a terminat și el foarte repede. Am vândut în jur de 500 de burgeri. Având în vedere succesul de care s-au bucurat acești burgeri, o să-i mai facem o perioadă”, a afirmat Sorin Stanca.
Reprezentanții rulotei fast-food au precizat că în cadrul Festivalului de mâncare stradală și muzică Picnic, organizat la Arad în acest sfârșit de săptămână, pe faleza Mureșului, un burger „Jandarm” costă 30 de lei, iar „Jandarmerița picantă” – 25 de lei.
„Noi nu avem un punct fix în care ne desfășurăm activitatea, avem un food-truck (n.r. fast-food pe roți) cu care ne deplasăm la diferite evenimente: festivaluri, companii, petreceri private. Noi, spre deosebire de jandarmi, avem duba cu mâncare, nu te ia, ci îți dă să mănânci. Este un altfel de dubă”, a mai explicat Sorin Stanca.
Patronul rulotei fast-food este motociclist din Timișoara și a început afacerea în primăvara acestui an.